top of page
Search
Writer's picturevulcanprim

Proiect de lege: Subvenție de 100.000 euro/an pentru fermierii care cultivă legume, fructe și cartof

Updated: Nov 4, 2022

Un nou proiect de lege a fost depus în Parlamentul României pentru instituirea unui sprijin dedicat producătorilor de legume, cartofi și fructe. Inițiativa legislativă prevede acordarea unui sprijin de până la 100.000 de euro pe an pentru 20% din valoarea producției comercializate. Schema este propusă să se acorde timp de trei ani.



Proiectul de lege depus în Parlament la inițiativa deputatului PNL Emil Dumitru vine să creeze un cadru mai țintit pentru măsura primelor de comercializare, o măsură inițiată tot de PNL, devenită lege, dar a cărei aplicare a fost amânată. Și de această dată, semnatarii proiectului de lege sunt liberali: 63 de senatori și deputați, cu prim inițiator vicepreședintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Emil Dumitru.


Proiectul de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume – fructe şi cartofi a fost înregistrat la Senat pe 14 octombrie. Schema propusă are caracter temporar și va fi achitată pentru susținerea activităților de sortare, ambalare, etichetare şi transport pentru producătorii de legume – fructe și cartofi.


Ce condiții vor trebui să respecte legumicultorii


Dacă va trece de toate voturile din Parlament, promulgarea de către președintele României, Klaus Iohannis, și publicarea în Monitorul Oficial, ajutorul pentru fermieri se va afla în vigoare. Inițiatorii proiectului au înaintat Camerei Deputaților, printr-0 adresă semnată de deputatul Emil Dumitru, solicitarea ca proiectul să fie dezbătut și votat în procedură de urgență astfel încât fermierii să beneficieze cât mai curând de banii alocați.


Beneficiarii schemei vor trebuie să respecte următoarele condiții:


a) să fie persoane juridice, persoane fizice înregistrată fiscal conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cooperativă conform Legii cooperației agricole nr. 566/2004 şi a Legii 31/1990 privind societățile comerciale, grup/organizație de producători, după caz;


b) să dețină şi să exploateze suprafețe cultivate cu legume, cartofi, fructe, plantaţii de pomi fructiferi, plantații de arbuști și/sau semiarbuști fructiferi, plantaţii cu struguri de masă destinați consumului uman;

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.


c) să comercializeze legume, cartofi şi/sau fructe;


d) suprafaţa minimă destinată cultivării în spații protejate să fie de 500 mp;


e) să prezinte dovada lipsei datoriilor la bugetul de stat prin;


f) să facă dovada prin documente justificative că valoarea producției comercializate în trimestrul pentru care se solicită ajutorul a fost de minimum 1.000 euro;


g) să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat fără a fi emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului.

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.


Ce sume vor primi legumicultorii


Ajutorul de stat instituit prin prezenta schemă se acordă pe o perioadă de trei ani. Conform proiectului de lege, valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producției comercializate şi se acordă în tranşe trimestriale, dar nu poate depăşi anual 100.000 de euro în cazul persoanelor juridice şi persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, respectiv 300.000 de euro în cazul cooperativelor și grupurilor/organizaţiilor de producători.


Fondurile necesare schemei instituită prin prezenta lege se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Cererea de plată pentru acordarea ajutorului de stat va fi depusă la sediul centrelor județene/municipiului Bucureşti ale Agenției de Plăți şi Intervenție în Agricultură.



45 views0 comments

Comments


bottom of page